Descopera pole fitness: sport si explorarea feminitatii

This post is also available in: English (Engleză)

 

După ce am aflat că pot să ard mai mult de 500 calorii practicand vertical fitness, am început să mă gândesc serios să fac o pauză de alergat, role, kangoo-jumps şi alte activităţi asemănătoare. 🙂

La fel ca unele dansuri latino care au inceput pe aleile umbrite din cartierele sarace doar pentru a deveni mai tarziu populare, dansul la bara a ramas pentru o perioada intr-un con de umbra pentru ca mai apoi sa devina o forma populara de exercitiu.

Pole Fitness nu e numai o modalitate foarte buna de a-ti imbratisa latura senzuala, dar are, de asemenea, numeroase beneficii pentru sanatate, care nu ar trebui trecute cu vederea.

Mi se pare un antrenament mult mai solicitant şi complex decât pare la prima vedere. Pentru că îţi lucrează practic toate grupele musculare.
În plus, dezvoltă mobilitatea, rezistenţa şi echilibrul.
Într-o şedinţă de 60 de minute faci şi stretching, ceea ce mi se pare absolut minunat după ce ai înţepenit la un birou 8h (cel puţin).
Şi cumva mi se pare o provocare, e o modalitate de a-ţi depăşi limitele, dacă te plictiseşti repede de un antrenament clasic la sală (ca mine). 🙂
Si pentru ca m-a prins destul de tare sportul asta, mă duc puţin să redecorez si casa, revin cu impresii. 🙂

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *