Fecioara- Capoasa si perseverenta

by

This post is also available in: English (Engleză)

Recunosc. Fecioara este capoasa si perseverenta. 🙂

Suntem capabili să băgăm hainele la spălat în ordine alfabetică. Dar fac pariu că îţi place să vezi totul ordonat şi să te organizăm când eşti în haos.
Deşi toţi ne vedeţi ca pe nişte complicaţi, cu noi treaba e extrem de simplă: suntem 50% de pus la rana şi 50%  – „don’t f*ck with me”. Depinde doar de tine ce parte doreşti sa cunoşti.
Ştim în primele 30 de minute de când te-am întâlnit dacă te placem sau nu. Şi nu poţi schimba asta.
Şi cumva mirosim şi ce e de capul tău.
Avem un oarecare grad de nesimţire. Suntem afectaţi numai de ce/cine contează cu adevărat.
Să minţi/înşeli o Fecioară dăunează grav sănătăţii tale 🙂
Nu ţinem să demonstrăm nimic nimănui. Ne cunoaştem foarte bine defectele şi punctele slabe, sarcasmul ne ajută să trăim cu ele zi de zi. În asta şi în altele, sarcasmul este prietenul nostru. Pentru că sarcasmul este o artă, iar noi nişte mici Picasso.
Râdem mult. Nu ne plac ciufuţii.
Dacă dorm şi mă trezeşti, trebuie să fii foarte special ca să nu trimit o armată după tine. 🙂
Cu noi, ai o singură şansă la încredere. Dacă o pierzi, pierdută rămâne.
Nu mă ţigănesc şi nu merg până în pânzele albe să te conving de ceva. Mă întorc şi plec, căci timpul meu este preţios.
Loialitatea este vitală pentru noi. Dacă nu cunoşti termenul, cântă la altă masă, please.
Momentul oportun să săruţi sau îmbrăţişezi Fecioara: orice moment. Excesul este recomandat şi apreciat.
Nu ne spune. Arată-ne.
Dacă te afli în vecinătatea noastră, trebuie să ai o relaţie specială cu apa şi săpunul.
Uneori simţim că nu s-au inventat cuvintele care să ne descrie emoţiile şi intensitatea lor.
Îţi tolerăm mult până facem poc. Din acel moment nu ne mai mişcă nici dacă îţi faci seppuku în faţa noastră.
Adorăm să oferim.
Ne plac oamenii extrem de inteligenţi şi discuţiile savuroase. Dacă nu ţii pasul, vei vedea pe faţa noastră. Nu suntem foarte diplomaţi.
Avem the guts să spunem lucrurilor pe nume.
Va criticăm dacă însemnaţi ceva pt noi. Deci de drag.
Intuim mult şi ne prindem uşor dacă minţi. De multe ori facem pe proştii şi îţi facem jocul, ca să vedem până unde mergi cu tupeul. 🙂
Iubim mult, profund şi total. Suntem extrem de protectori. Te pui cu cei pe care îi iubim, you are f*cked!

Si nu in ultimul rand, dam dependenta,  asa capoase si perseverente! 🙂

 

No tags 0 Comments

No Comments Yet.

What do you think?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Notice: ob_end_flush(): failed to send buffer of zlib output compression (1) in /home/sites/hauteandheart.com/public_html/wp-includes/functions.php on line 4609