Mintea se îmbogăţeşte de la ceea ce primeşte, iar inima de la ceea ce oferă.

This post is also available in: English (Engleză)

 

E riscant să crezi că oamenii te vor trata la fel cum i-ai tratat.
La fel cum e riscant să speri că oamenii îşi vor aminti că ai fost lângă ei când sufletul le plângea.
Sau că şefii vor aprecia că tu confunzi noaptea cu ziua când vine vorba de dead-line-uri.
Asta este reţeta sigură spre dezamăgire.
Aşteptările sunt otrava sufletului.
Fie că o conştientizăm sau nu, aşteptările pe care le avem de la ceilalţi sunt de fapt proiecţiile noastre asupra celorlalţi.

Pentru ca e obositor sa gasesti oameni si sa ii pierzi.
E frustrant sa spui adevarul si sa nu fii auzita.
E obositor sa faci eforturi cum respiri. Oamenii nu apreciaza atitudinea buna. Ajung sa considere ca li se cuvine.
E frustrant sa iti pese, sa lasi de la tine mereu si sa incerci sa ii multumesti pe toti. E absolut imposibil si putin absurd. Oricat ai incerca, oricate sacrificii ai face mereu va avea cineva de comentat.
E obositor sa ii ceri timpului sa fie rabdator. Nu va sta in loc pentru tine, asa ca nu iti mai irosi timpul cu regrete.
E frustrant sa-i mângâi pe cei care au nevoie, însă la rându-ti să primesti doar palme.

Daca intri într-o relaţie cu inima deschisă şi sufletul pe tavă oferi necondiţionat pentru ceea ce este partenerul, nu pentru felul în care îţi satisface aşteptările şi nevoile. Chiar dacă procentul să ieşi cu inima schiopătândă din acest film este mare.
Oamenii vin din medii diferite, au moduri de gândire diferite, sunt educaţi diferit, reacţionează diferit, simt diferit şi diversitatea poate fi constructivă în lipsa aşteptărilor şi în prezenţa acceptării.
Tot ce vine e bonus. Nimic nu ni se cuvine.
Fie căutăm împlinirea în interiorul nostru, nu în alţii, fie ne luăm un câine.
Cu cât interacţionam mai mult cu oamenii, cu atât e posibil sa preferam animalele… just sayin 😉

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *